DiscoverPodcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI RomâniaChișinăul își reconfirmă prioritățile prin primele vizite externe ale premierului: București și Bruxelles
Chișinăul își reconfirmă prioritățile prin primele vizite externe ale premierului: București și Bruxelles

Chișinăul își reconfirmă prioritățile prin primele vizite externe ale premierului: București și Bruxelles

Update: 2025-11-14
Share

Description

În cadrul primei sale vizite externe, noul prim-ministrul moldovean Alexandru Munteanu a transmis joi la București un mesaj de recunoștință pentru sprijinul României în integrarea europeană a Republicii Moldova. Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al infrastructurii, a acordat un interviu în studioul RFI, în care a vorbit despre proiectele în derulare sau în pregătire cu România, care vor transforma în următorii ani frontiera moldo-română într-un șantier care să unească cele două maluri ale Prutului.

Temele ediției:

- Cum a fost văzută de la București vizita prim-ministrului moldovean, ne spune analistul Radu Magdin, într-un interviu acordat Larisei Bernaschi.

- Republica Moldova și România au o relație istorică și culturală deosebit de importantă. Acest lucru este repetat insistent de politicienii de la Chișinău și de la București. Dar există riscul ca relația de frăție să fie distrusă? De ce anume? Ne explică jurnalistul Euronews România, Vitalie Cojocari în Cronica lui Vitalie”.

- La Chișinău, Parlamentul a început denunțarea acordului cu Rusia privind funcționarea centrelor culturale rusești. Opoziția pro-rusă a criticat inițiativa guvernării. O corespondență de la Valeria Vițu.

- Banca Națională a Moldovei estimează o inflație medie anuală de 7,7%, cu un procent peste intervalul țintă, dar cu prognoze de scădere la 4,3 la sută pentru anul viitor.

- Aeroportul Internațional Chișinău va cumpăra de la Lukoil infrastructura pentru depozitarea carburanților de la aeroport.

- Poliția anunță percheziții și capturi într-o schemă de contrabandă cu țigări transportate cu trenul Chișinău-București.


Știrile zilei:

Noul prim-ministru moldovean Alexandru Munteanu a făcut joi o primă vizită externă, alegând ca destinație Bucureștiul. Săptămâna viitoare, marți, 18 noiembrie, Alexandru Munteanu merge la Bruxelles. Vizitele reflectă prioritățile pe care le are Republica Moldova – relațiile frățești cu România și integrarea în Uniunea Europeană.

***

În septembrie, rata anuală a inflaţiei în Republica Moldova a coborât la 6,9%, ceea ce reprezintă un semnal pozitiv pentru economie şi investiţii, potrivit șefei BNM, Anca Dragu. Potrivit datelor BNM, rata anuală a inflației a scăzut de la 8,2%, cât era în luna iunie, la 6,9%, în luna septembrie 2025. Specialiştii băncii centrale anticipează că inflația va reveni în intervalul țintă, adică sub 6,5% pe an, începând cu primul trimestru al anului 2026. Prognozele BNM estimează o inflație medie anuală de 7,7% pentru acest an și de 4,3% pentru anul viitor.

Şefa BNM a atras atenția și asupra faptului că economia începe să revină pe un trend pozitiv, după câțiva ani de declin din cauza impactului războiului din Ucraina asupra economiei Republicii Moldova. Produsul intern brut a înregistrat o creștere de 1,1% în trimestrul al doilea al acestui an.

***

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat joi că Aeroportul Internațional Chișinău va cumpăra infrastructura pentru depozitarea carburanților de la aeroport, care aparține filialei locale a companiei ruse Lukoil. Termenul limită pentru ca Lukoil să accepte oferta statului este luni, 17 noiembrie, având în vedere că sancțiunile americane intră în vigoare pe 21 noiembrie. Republica Moldova a fost pusă în fața unor dificultăți majore odată cu anunțarea sancțiunilor americane, din cauza cotei mari de piață pe care o deține Lukoil și a faptului că multe instituții ale statului se alimentează cu combustibil de la furnizorul rus. Cea mai dificilă situație este la Aeroportul Chișinău, unde Lukoil este singurul furnizor. Autoritățile moldovene dau însă asigurări ca problema aeroportului va fi depășită odată cu preluarea de către stat a infrastructurii de aprovizionare cu kerosen a avioanelor.

***

Un grup criminal organizat, din care fac parte și angajați ai Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, a fost documentat de poliție pentru contrabandă cu țigarete, folosind ruta feroviară Chișinău–București, anunța un comunicat al Poliției. Au fost efectuate percheziții la domiciliile persoanelor vizate, în depoul de locomotive și vagoane din Chișinău, precum și în trenul de pe cursa Chișinău–București. „În urma acțiunilor a fost depistată o cantitate de peste 120 de mii de țigarete, ascunse și pregătite pentru a fi transportate prin contrabandă”, anunță Poliția.

***

Republica Moldova va procura manuale de matematică din Estonia, care vor fi traduse și adaptate pentru elevii din clasele I–XII. Achiziția se va face cu suportul Uniunii Europene. Ministrul Educației, Dan Perciun, spune că până în 2027 va fi finalizat și noul curriculum școlar, inspirat din modelul estonian, transmite Radio Moldova. Oficialul recunoaște că sunt discipline la care Republica Moldova, citez, „nu știe încă să facă manuale”, motiv pentru care Ministerul a decis să renunțe la „experimentele locale”.

Chișinăul este în proces de revizuire a curriculumului național, iar reforma are scopul „de a transforma educația într-un proces relevant pentru realitatea cotidiană, capabil să dezvolte gândirea critică și creativitatea elevilor”. Ministrul Educației a precizat că vor fi introduse mai multe discipline noi, precum educația financiară, educația pentru societate, educația media și pentru sănătate – domenii tot mai solicitate pe piața muncii și necesare pentru viața de zi cu zi, despre care, spune Dan Perciun, școala „a vorbit prea puțin până acum”.

***

Republica Moldova va introduce peste un an, la început de 2027, sistemul de depozit pentru ambalaje, pentru a încuraja reciclarea. Sistemul presupune o garanție de 2 lei moldovenești, sumă echivalentă cu cei 50 de bani cât constituie garanția în România, la cumpărarea băuturilor în ambalaje de plastic, sticlă sau aluminiu, care va putea fi recuperată prin returnarea ulterioară. Autoritățile estimează că noul sistem, care funcționează deja în majoritatea statelor europene, va permite colectarea a 55% din ambalajele de sticlă și 60% din cele din plastic și metal. In doar trei ani, rata de colectare ar urma să atingă şi 80%.

Comments 
In Channel
In fața media

In fața media

2025-11-1439:04

loading
00:00
00:00
x

0.5x

0.8x

1.0x

1.25x

1.5x

2.0x

3.0x

Sleep Timer

Off

End of Episode

5 Minutes

10 Minutes

15 Minutes

30 Minutes

45 Minutes

60 Minutes

120 Minutes

Chișinăul își reconfirmă prioritățile prin primele vizite externe ale premierului: București și Bruxelles

Chișinăul își reconfirmă prioritățile prin primele vizite externe ale premierului: București și Bruxelles

RFI România